· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

În pădurea cea de fagi






În pădurea cea de fagi
S-au adunat toţi cei dragi.
Ursuleţul, căprioara, cerbul şi cu ghionoaia.
Leul mare împărat,
Stă pe tron, la ascultat.
Cine vine să se plângă,
El dreptate face-n junglă.
Lupul cel flămând se ascunde
Căci el ştie că va prinde
Pe oricine îl surprinde
Care-i slab şi neatent.
Deci,ai grijă, permanent.
Iepurele-i mai fricos
Scorbura îi e de folos
Vrăbiuţele gingaşe
Ciripesc voioase
Printre crengile stufoase.
Mare forfotă-n pădure.
Animalele se adună
Sfat împărătesc se ţine
Leul, legea o impune.
Cică…..acum se hotărăşte,
Cine-i cel care primeşte
De la regele împarat
Distincţie mare în stat.
Ieri, ţinuse mare sfat
Cu ai săi sfetnici la palat.
La…….palatul cel din jungla, firesc,
Doar nu crezi că altu-i,
Locul cel împărătesc.
Sfetnicii se adunară
Adică, maimuţica şi cu…..cioara.
Cioara ? o să mă întrebaţi.
Da, dar staţi puţin şi aşteptaţi.
Deci, cum leul se apropiase
Şi chemase, tot soborul din pădure
Să se adune,
Iată ce le spuse:
-Dragii mei supuşi, supuse,
-V-am adunat aici degrabă
-Să numesc un ……….dar acolo cine se
adapă?
Puse întrebarea furios
Observând că printre aceste fiare,
Vorba lui e de prisos?
-Cum ? Neascultare?
La izvorul din pădure
Căprioara însetată bea, nederanjată.
Leul face semn cu ghiara
-Aduceţi-mi…….fiara!
Maimuţa ascultătoare
Din copac într-altul, sare,
Şi, dintr-o mişcare,
La izvorul mic apare:
-Scumpă căprioară,
-Dragă surioară,
-Tu n-ai auzit
-Că împăratul nostru
-Adunare ţine, de la răsărit?
-Of ! cu iertăciune, fac o plecăciune,
-Sete rău mi-a fost, însă voi veni,
-Şi m-oi ploconi,
-La măreţul leu,
-Slugă, îi sunt eu.
Căprioara apare, lupu-i dă târcoale
Însă nu cutează!
La ospăţ……. visează!
Leul se opreşte
Adunarea o priveşte.
-Dragi locuitori, spuse mândru el
-Deci, ne-am adunat
-Ca să ţinem sfat
-Distincţie să ofer celui care este,
-Un erou, pe cinste.
Cioara îl aprobă
-Cra, Cra, spuse ea la fel de sobră.
-Ce trebuie sa facă ?
-Să-mi aducă-n grabă,
-Darul cel de preţ si cel mai măreţ.
Hm ???? valuri de întrebare
Şi rumoare.
-De preţ ?
-Da ! spuse împăratul.De preţ.
-Dar ce poate fi ? zise iepuraşul.
-De unde să luăm ? continuă poştaşul,
Ariciul am vrut să spun,
Ce sta sub alun.
Vulpea se gândi şi se bucura.
-“Aha ştiu, printre coteţe, voi găsi ceva
-Ce-l va bucura, şi, atunci voi primi
-Distincţia de a sta, lângă tronul împărătesc,
-Şi–am să fur tot ce poftesc.”
Lupul se gândea la ospeţe întinse
Mese împărăteşti şi mâncăruri, din cele mai distinse.
Iepurele, fricos, se retrase, gândindu-se
Că, nu are ce da, ci doar ploconindu-se
La mila împăratului, să-l lase în junglă,
Ştiind că, de nu va găsi, acesta îl alungă.
Broasca cea ţestoasă, cu casa în spinare
Porni pe cărare, gândindu-se agale,
-“Ce pot să iau, ce să-i aduc?
- Găsi-voi pe-acest drum, măcar un papuc?”
Păsările ciufulite, zboară răvăşite
Ele au găsit, ceva de dăruit,
Pe poteca mare, sta măreaţă o floare,
Şi un fluturaş, ca un îngeraş.
Este chiar drăgut,pentru un leuţ.
Ziseră în gând, fericite că au scăpat
De căutat.
Căprioara, cea micuţă, tristă, se gândi şi ea,
-“Trebuie să-i aduc ceva.
-Dar ce se poate oferi unui rang atat de mare,
-Sa gasesc printre crengi şi pe cărare?
Se dusese încet acasă, la puiuţa ei micuţă,
Lacrimile îi dădură. O privea îndurerată,
-O voi da împăratului pe micuţa căprioară,
Drept rasplată”.
O împinsese cu boticul
-Hai, ne-asteaptă împăratul !
-Gata cu oftatul!
Toate animalele se îmbulzesc îngrămădite
Fiecare ce adunase lăudându-se grăbite
Cum că fiecare, a adus tot ce-i mai de preţ
Adică, tot ce are.
În faţa împăratului, vine vulpea zâmbitoare:
-Mărite rege, uite, îţi las prada la picioare.
Leul se ridică, şi se încruntă tare:
-Cum ? omori o vietate şi vrei întâietate ?
-Să pleci de aici, vulpe fără suflet !
-Hoţia se plăteşte! nu se răsplăteşte!
Vulpea se retrage, mormăind în cale
Ursul vine ţanţoş - mărite rege, poftim, dumitale.
-Eu ţi-am adus mure şi miere.
-E mai bine miere, decat ……..fiere! şi privi spre vulpe,
Cu înţeles, firesc.
-Bine, du-te! mulţumesc.
Broasca cu căsuţa, veni şi ea, fuguţa,
Aduse pe spinare, un papuc, mai mare.
-Da, mulţam şi ţie, deci? Cine mai e să vie ?
Căprioara, veni umilă, încet, timidă, şi spuse:
- Mărite împărat,
-Eu nu am găsit, mari daruri de dat,
-Copila mea ce mică,
-Îţi este oferită,
-De vrei să o păstrezi…..
-Dar, te văd că dupa ea oftezi, aşa-i ?!!!
Strigă împăratul.
-Da, mărite împărat, ai spus că vrei ceva de preţ,
-E tot ce am, şi ţie ţi-l ofer.
Din partea ta, doar mila eu iţi cer.
Atunci măreţul împărat, văzând că preţul ce l-a dat
E mai presus de orice preţ, strigă în gura mare
Impresionat, către adunare:
_E cel mai mare dar de preţ pe care l-am primit .
Aşa-i ?
-Da raspunseră în cor, jivinele grăbite să-l aprobe.
-Păstreză-ţi puiul căprioară! În scaunul de-odinioară,
Ce-l ocupa altcineva, doar tu vei sta!
La dreapta mea!
Tu sfetnic de încredere-mi vei fi ,
Şi tu cu mine vei împărăţi
Căci darul tău e împărătesc,
Cetatea dragostei, am reuşit să cuceresc
Blândeţea ta, şi inima-ţi, a dovedit
Că-s cel mai mare împărat ce-a fost iubit.
Disticţia în stat tu ai primit
În urma preţului ce tu ai dăruit.
Şi amândoi în pace, cu jivinele au trăit,
O lecţie, tuturor, frumoasa căprioară a oferit,
Şi poate e şi astăzi de ajutor,
Blandeţea şi iubirea, tuturor.



Camy Traitly
publicat la 02.05.2008 (9579 citiri)