· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

papusa ratacita


(-)








A fost odata ca niciodata o fetita mica, frumoasa si cuminte pe care o chema Raluca. Ea avea multe
papusi, pe care le iubea si de care avea foarte mare grija.

Intr-o frumoasa zi de primavara, Raluca se juca afara cu papusile. Era placut afara, si Raluca se juca deja de multa vreme. La un moment dat, a venit acasa tatal ei, carand in brate un pachet mare. Cand l-a vazut, Raluca s-a bucurat foarte tare, iar tatal ei i-a spus:

- Raluca, haide in casa, ti-am adus ceva frumos!
- Vin imediat, numai sa imi strang papusile, a spus Raluca

S-a apucat grabita sa isi stranga papusile,ustensilele de bucatarie si toate jucariile care stateau imprastiate prin iarba. Dupa ce a terminat, a luat cutia cu toate jucariile si a mers in casa. Din cauza grabei, fetita nu a observat ca a uitat-o in iarba pe Alexandra, una din papusile care ii placeau cel mai mult.

Intre timp, tatal ei despachetase misteriosul colet: era o casuta pentru papusi, foarte frumoasa.

- Eu am facut-o, Raluca! Iti place?
- Da, tata, imi place foarte mult! a exclamat Raluca fericita.

Tatal a dus casuta in camera fetitei, iar Raluca a inceput sa se joace. Si-a scos papusile din cutia cu care fusese afara si le-a pus frumos in casuta, fiecare papusa in cate o camera. Fiecare camera avea un pat, un dulap pentru haine, o masuta. Apoi, a pus toate ustensilele de bucatarie in bucataria din casuta. Din cauza ca era atata de fericita, n-a observat ca lipseste Alexandra.

Cand a venit ora de culcare, mama ei a venit in camera, a ajutat-o sa stranga jucariile imprastiate in jurul casutei. Apoi a pus-o pe Raluca in pat si i-a spus o poveste, pana cand Raluca, obosita de atata joaca, a adormit.

Dar sa vedem ce s-a intamplat cu papusa Alexandra….

Alexandra a asteptat cuminte in iarba, crezand ca Raluca isi va da seama ca lipseste si va veni dupa ea. Dar timpul trecea si Raluca nu mai venea (pentru ca stiti deja ca era in casa si se juca cu casuta de papusi primita de la tatal ei). Cand a inceput sa se insereze, pe Alexadra a apucat-o frica. Se gandea ca probabil va trebui sa petreaca toata noaptea in iarba. Peste putina vreme, afara era deja intuneric, iar papusa s-a adapostit intr-o tufa, tremurand de frica. La un moment dat, o tufa din apropiere a inceput sa se miste, iar Alexandra a scapat un strigat de groaza. Din tufa care se misca se auzeau niste voci. Cineva spunea: “Sunt cam obosit, eu zic sa ramanem aici, in tufa asta” iar alta voce i-a raspuns: “Fii serios! Numai ce te-ai trezit din somn si deja esti obosit? Hai sa ne plimbam, uite ce frumos e afara!“

Deodata, din tufa au iesit doi caini, de fapt un catel si o catelusa. Cand i-a vazut, Alexandra a mai tras un tipat, iar cei doi caini s-au oprit iar catelusa i-a spus cainelui:

- Pedro, ai auzit? Cred ca este cineva in tufa din fata noastra!
- Am auzit, draga! Hai sa mergem pana acolo, sa vedem despre ce e vorba.

Pedro si catelusa s-au apropiat cu grija de tufa, si au gasit-o pe Alexandra, tremurand de frica.
- E o papusa, cred ca s-a ratacit! a exclamat catelusa.
- Ce faci aici, papusico? Te-ai pierdut de stapana ta? a intrebat-o Pedro cu blandete.
- Da, a raspuns Alexandra. Stapana mea, Raluca, m-a uitat aici in iarba cand a plecat in casa. Si mor de frica, n-am mai stat niciodata singura afara peste noapte.
- Draguta de tine, a spus catelusa. Las’ ca avem noi grija de tine, bine? Uite, pe mine ma cheama Doris,
iar el este prietenul meu Pedro.
- Iar eu sunt Alexandra, a raspuns papusa, usurata ca a gasit niste tovarasi cu care sa isi petreaca noaptea.
- Ne pare bine ca ne-am cunoscut, a spus Doris. N-o sa te lasam singura. Te luam cu noi la plimbare prin
cartier, apoi mergem la noi acasa iar maine dimineata te aducem din nou aici, ca sa te gaseasca stapana ta.
- Bine, sunt de acord, a spus Alexandra zambind.... Dar voi unde locuiti?
- Nu stam departe de aici. Locuim amandoi intr-o curte iar seara, dupa ce stapanii se culca, iesim din curte printr-o spartura pe care am descoperit-o de curand. Hoinarim prin cartier, iar dupa aceea ne intoarcem acasa…
- Asa ca hai sus pe spatele meu, si sa pornim la drum! a zis Pedro. Sa stiti ca mi-a trecut oboseala! Cine
s-ar fi gandit ca vom gasi o papusa!

Pedro s-a pus cu burta pe pamant, astfel ca Alexandra sa poata urca pe el, apoi a rugat-o sa se tina bine de zgarda lui si au pornit incet-incet la drum.

- Cum e stapana ta? a intrebat-o Doris.
- Stapana mea este foarte buna cu noi, papusile. Are mare grija de noi, chiar daca ea nu are inca nici
patru ani! Este foarte cuminte, iar parintii ei o iubesc foarte mult. Dealfel, m-a uitat afara pentru ca
tatal ei i-a adus ceva cadou frumos, iar ea s-a grabit tare sa intre in casa sa il vada. Dar de obicei este
tare grijulie cu noi, ne considera ca fiind copiii ei.
- E frumos ca ai asa o stapana cumsecade. Si stapanii nostri au o fetita mica, cred ca are vreo cinci ani…
Si ea ne iubeste mult si se joaca cu noi in fiecare zi.

Si tot mergand, grupul nostru de prieteni a ajuns intr-un parc. Era foarte frumos acolo: erau alei
curate si luminate, strajuite de pomi si felinare, iar din loc in loc era cate o banca. Erau cativa oameni
care se plimbau, dar nu foarte multi, caci era deja noapte.

- Noi venim aici aproape in fiecare zi, a spus Doris.
Ne place aici, ca e liniste si aer curat. Iar putin mai incolo este si un lac.
- Ce frumos este! N-am mai fost niciodata intr-un parc! Si ce este acela un ‘lac’ ?
- Este o apa mare, in care traiesc pesti iar pe margini este foarte mult stuf. O sa iti placa, stai
putin sa ajungem acolo!

Intr-adevar, nu peste multa vreme cei trei au ajuns la lac. Alexandra a coborat de pe spinarea lui Pedro si s-a indreptat vrajita spre apa. Cei doi caini s-au intalnit cu alta pereche de caini si au ramas pe alee
povestind cum au gasit-o pe Alexandra.

Intre timp, Alexandra a auzit in fata ei un fosnet din stufarisul de langa lac, si imediat in fata ei a
aterizat de undeva din aer o creatura verde, cu gura mare si ochii bulbucati. Era o broasca.

- Hei! Cine esti tu? a intrebat broasca.
- Ma cheama Alexandra, si am venit la plimbare cu prietenii mei Doris si Pedro.
- Aha, daca esti prietena cu ei, inseamna ca esti prietena si cu mine. Pe mine ma cheama Oac si lacul
acesta este casa mea.
- Si cum ai aparut acum din aer in fata mea? Poti sa zbori?
- Ha, ha, ha! Micuta papusica, eu stiu sa sar,nu sa zbor. Uite!

Si Oac si-a luat avand si din doua salturi a ajuns la grupul de caini de pe alee.

- Buna seara, Oac! a salutat-o Doris pe broscuta. Ai cunoscut-o pe proaspata noastra prietena?
- Da, sigur ca da, este o papusa foarte simpatica!
- Asa este. Saraca, a uitat-o stapana ei afara si am luat-o cu noi la plimbare.
- Sa aveti mare grija de ea, a spus broscuta intorcandu-se spre lac.
- Stii, i-a spus ea Alexandrei pe cand trecea pe langa ea, eu trebuie sa stau mereu langa apa, sa ma ud din cand in cand. Altfel, mi se usuca pielea. Trebuie sa intru acum in apa, asa ca imi iau ramas bun de la tine. Sper sa ne mai vedem!
- La revedere, broscuto! Si eu sper sa ne mai vedem!

Alexandra s-a intors langa prietenii ei, acestia au ajutat-o sa se urce in spinarea lui Pedro, apoi au
plecat spre casa, caci se facuse tarziu. Au ajuns acasa la cei doi caini si au intrat in curte printr-o spartura in gard. Alexandrei i-au pregatit un culcus in cusca lui Doris, apoi toti trei au adormit, obositi de aventurile din acea seara.

Intre timp, la Raluca acasa, papusile din casuta au inceput sa sopteasca intre ele, cand Raluca a adormit.
- Dar oare unde este Alexandra? a intrebat ursuletul Cocolino. N-am mai vazut-o de cand ne-a adus Raluca aici sus.
- Nu cumva o fi ramas pe-afara? s-a intrebat si Ana-Maria, prietena cea mai buna a Alexandrei.
- Probabil, a zis si Paduche din camera lui. Sper sa nu pateasca ceva peste noapte!
In cele din urma, au adormit si papusile, ingrijorate pentru soarta prietenei lor.

Dimineata, cand s-a trezit, Raluca a fugit repede la casuta primita cu o zi inainte. Si-a privit cu drag
papusile, si deodata si-a dat seama ca lipseste Alexandra. S-a uitat peste tot, dar n-a gasit-o. Si-a
adus aminte ca nu a pus-o in camera, chiar se si mirase seara ca era o camera libera. Atunci, s-a
gandit ca a uitat-o afara, si a inceput sa planga. Alarmata, mama ei a venit in camera si atunci,
plangand, fetita i-a spus:
- Mama, am pierdut-o pe Alexandra, cred ca am uitat-o afara!
- Hai sa mergem dupa ea, sa cautam.

Raluca si mama ei au mers repede in fata casei, sa caute papusa, dar nu au gasit-o. Raluca a inceput sa
planga, iar mama ei incerca sa o linisteasca.

- Hei, Raluca! s-a auzit o voce dinspre strada.
Raluca, stapanindu-si lacrimile, s-a uitat cine o striga. Era prietena ei Mara, impreuna cu mama ei. In
mana Mara ducea ceva, dar abia cand s-a apropiat Raluca a vazut ca era o papusa, si era chiar
Alexandra!

- Alexandra, Alexandra! a strigat bucuroasa fetita. Unde ai gasit-o?
- La noi in curte! Nu stiu cum a ajuns acolo…. Azi dimineata, cand am iesit din casa, cainii nostri,
Doris si Pedro se jucau cu ea. Cred ca ei au gasit-o pe undeva….


Raluca s-a bucurat foarte mult de regasirea Alexandrei. A dus-o sus, si a pus-o in camera ramasa
libera din casuta papusilor.

De atunci, Raluca nu si-a mai uitat niciodata nici o papusa pe afara.
Iar Alexandra si-a adus mereu aminte de seara aceea petrecuta cu cei doi caini. Mai ales ca uneori seara , dupa ce se innopta, auzea latraturi vesele de caini, si banuia ca sunt prietenii ei.


- sfîrşit -

publicat la 25.02.2008 (10428 citiri)