· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

taramul de dincolo de ape


(pentru baietelul meu, Stefanut)


Pagina: 1/3



A fost odata ca niciodata un loc unde iarba era mereu verde, pomii erau mereu īnfloriti, pamīntul era reavan si nisipul era fin, un loc unde Dimineata avea aripi de apa proaspata si rece, un loc īn care padurile cīntau si apele dansau printre radacini de salcii si salcīmi batrīni, si acel loc era Tarīmul de Dincolo de Ape. De acolo rasarea Soarele, ajutat de īngeri stravezii cu aripi de vīnt, de acolo se īnalta Curcubeul.
Pe acest tarīm era o zīna alba cu aripi de catifea , care cunostea graiurile padurii si apelor si care-si avea salasul īntr-un palat minunat din adīncuri.
Putini erau cei care īndrazneau sa se aventureze pe aceste meleaguri, caci apele erau īnvolburate si numai daca aveai sufletul curat puteai trece. Si cum tarīmul era atīt de frumos īncīt puteai uita de tine si te puteai rataci, Craiasa Alba vorbise cu toate animalele padurii sa aiba grija de calatori si sa le arate drumul cel bun.
Era o seara calda, cu miros de soc si iasomie si zīna se plimba visatoare printr-un lan de flori albe de pe mal. Si, īn linistea amurgului, prin murmur de greieri, a auzit o voce:
- Seara buna dumitale, Craiasa Alba!
Craiasa tresari, se apleca īn iarba si vazu un omulet atīt de mic īncīt īi fu imposibil sa creada ca el ar fi putut traversa apa, si-i raspunse uimita:
- Seara buna dumitale, dar cine esti si de unde vii?
- Sa-mi fie cu iertare, prea frumoasa Craiasa, dar vin cu suparare.
Inorogul a venit la mine de dimineata si mi-a spus ca tare rea presimtire a avut.
Asa ca a īntins Curcubeul īntre lumi si m-a adus aici. Stii dumneata, eu sunt elful Elusc, sīnt aici de cīnd s-a nascut lumea, si calatoresc de pe un tarīm pe altul ca nu cumva sa se gīndeasca cineva sa tulbure echilibrul Universului. De data asta Inorogul zice ca nu-i a buna deloc. Ia spune-mi dumneata, cum e pe Tarīmul de Dincolo de Ape?
- Īti voi spune chiar acum, prea-īntelepte Elusc, iata: dimineata se trezesc mai īntīi Zīnele Zorilor, care traiesc īn palatul Soarelui, acolo unde cerul īntīlneste tarīmul acesta. Zorile danseaza , aduna visele si trezesc Calul cel Rosu
care porneste īn galop prin padure, ne anunta pe toti sa fim pregatiti sa īntīmpinam Soarele si striga:
Trezeste-te, Soare,
Cu sapte picioare,
Cu ochiul de foc,
Cu-al nostru noroc,
Cu suliti de aur
Pamīntului Faur
Arata-ne fata
Si da-ne viata!
Apoi ajunge pe tarm, necheaza de trei ori, bate cu copita īn apa si īndata apare un pod rosu ca focul. Atunci se ridica Soarele si priveste multumit la tarīmul sau, apoi se īndreapta īncet spre apa si trece podul cel rosu ca focul, sa lumineze celelalte tarīmuri. Apare apoi Calul cel Alb, care poate galopa pe ape, si sparge podul īn mii de cioburi de foc care ramīn pe valuri si stralucesc īn toate culorile Universului. Cīnd īi vine vremea, Seara, cel mai priceput mester al nostru, aduna farīmele de foc de pe valuri si reface podul, care de data asta e mai vinetiu, si leaga mal de mal prin valuri pentru Calul cel Negru care va trece apa pentru a-l īnsoti pe Soare pīna cīnd, la miezul noptii, vor ajunge īnapoi īn salasul lor.
- E placut ceea ce aud! Ce rau s-ar putea īntīmpla aici, unde totul are un rost?... Dar Ploaia,... este darnica?
- O, este o zīna cum putine mai sīnt īn lume!
Īn vremea aceasta, Halib, bufnita, capetenia strajerilor Noptii, trezita devreme din somnul de peste zi de niste zvonuri ciudate aduse de libelule de pe tarm īsi grabi zborul spre Craiasa Alba.
- Craiasa, Craiasa, sa-mi fie cu iertare ca va īntrerup... Dar dumnealui cine e?
- Dar ce s-a īntīmplat, Halib, de ce esti treaz dumneata atīt de devreme?
- Dati-mi voie sa va spun la ureche: libelulele spun ca e ceva necurat la noi pe tarīm. Apele sīnt foarte īnvolburate azi si striga. Se pare ca cineva a fost destul de puternic sa le īnvinga si acum e aici. Nu cumva...
- Nu, Halib, el e Elusc, elful, strajerul Universului. Mai bine dubleaza paza de noapte, iar eu si Elusc vom vedea ce-i de facut.
Halib pleca īn graba sa afle vesti noi si sa vorbeasca cu strajerii padurii.
- Īntelepte Elusc, dumneata trebuie sa stii cine sunt cei care au putut patrunde pīna aici! Īi spuse rugator zīna.
Elful se ridica īncet de pe iarba si īncepu sa povesteasca.
- Numai o singura faptura putea patrunde cu forta aici: e vrajitorul Abis, cel mai mare vrajitor din Univers. De demult eram prieteni, dar sufletul lui s-a īntunecat, l-a patruns ura si dorinta de putere. Am īncercat sa-l salvez, dar cu cīt īncercam mai mult, cu atīt ura lui devenea mai mare, iar el se urītea din ce īn ce mai mult, caci asta se īntīmpla cu cei care nu-si pastreaza sufletul curat... Asa a ajuns sa rataceasca prin locuri nestiute si neumblate, iar sufletul lui s-a tot īntunecat, ca ultima oara cīnd l-am vazut, era de nerecunoscut:
Sarpe de Apa
Si lup de Pamīnt,
Cap ca de Capra
Si aripi de Vīnt,
Gheare de Foc
Si sīnge de Gheata,
Far’ timp si loc
Si fara de viata.
A venit atunci la mine, atīt de īnsetat de putere īncīt a furat Cartea Lumilor si Sceptrul de Foc, sperīnd ca va afla cīndva cum sa le foloseasca sa devina el stapīnul Universului. Apoi si-a luat o armata de strajeri si a plecat sa puna la cale marea batalie. Stiam ca se va īntoarce, si era lesne de ghicit ca de aici va īncepe. Luptatorii lui sīnt Titanii, uriasii Universului, au fost strajeri la portile lumilor pīna cīnd Abis le-a otravit sufletele si le-a umplut de rautate. Acum nu mai pot sta īn lumina Soarelui, caci rautatea si ura se topesc īn fata iubirii, asa ca ziua se ascund sub pamīnt. Trebuie sa fim cu mare bagare de seama īn aceasta noapte.
Zīna aduna insectele noptii, le spuse despre batalia de pe tarīm si le trimise īn taina sa duca vestea mai departe, pentru ca toti stiau ce-i de facut īn caz de primejdie.
Greieri viori,
Tīntari calatori,
Degraba zburati
Si vestea o dati
Cu soapte de vīnt
Catre pamīnt
Cu soapte-ascutite
De cer auzite!



urmator (2/3) urmator